Showing posts with label scenarii. Show all posts
Showing posts with label scenarii. Show all posts

Dintr-un Scenariu - Stefana

Spatele unei femei care se spala. In cada. Baia are un geam mare prin care intra lumina desi cada este in intuneric. Totul este invechit, fainata odata alba acum ingalbenita, cada cu email rupt, covorase murdare pe jos. O oglinda cojita sub care un raft de sticla murdara si citeva sticle de parfum si de fixativ. Un pahar colorat de periute de dinti si o singura periuta.
Pe masina de spalat sint hainele ei aruncate si citeva ziare si citeva rebusuri si un creion cu guma la celalalt capat.
Este o femeie trecuta cu pielea moale care ii atirna, o spala ca si cum ar vrea sa si-o puna la loc sa fie din nou intinsa frumos sa poata iesi afara din casa fara sa se simta vinovata si handicapata ca nu mai are cu ce sa atraga privire din jur.
Oglinda este aburita.
STEFANA isi spala calciiele cu o piatra ponce innegrita de vreme. Cu ea se spalau si copii ei cind erau mici.
Detaliile unei femei care se spala in umbra.
(Ferestrele sint aburite, afara se vad masini care trec, niste forme fantomatice care nu se aud deloc.)

donez scenarii

Ca regizor nu am posibilitatea sa fac film, asa ca imi donez scenariile oricarui interesat de filme exploitation, low-budget, experimental.
Le donez pentru a putea sa scriu in continuare si pentru a nu mai fi obsedat de ele si de imposibilitatea de a le face.
Si nu numai atit, ci voi participa si cu bani la realizarea lor. In caz ca este nevoie.

Lung Metraj:
YCA
THRAUM
Linear A

Scurt Metraj:
Prea Dimineata
Camera Mica
Joi Seara
Vagonul 11

http://www.qualiafilm.com/search/label/scenarii


YCA - sinopsis



Un film despre Valentin, un om intr-o lume populata de Ycaii. Niste oameni care traiesc infectati cu un fel de parazit care ii face mai cooperativi unul cu altul, care se simt mai bine si ale caror emotii sint minuite de o 'minte' centrala.

Valentin merge la un Birou cu un CV gol si fara avizul medical. Directorul de acolo face un semn asistentei lui si aceasta da un telefon. Valentin sare peste birou si infige un cutit in gitul Directorului apoi sare la fata si ii da cu piciorul in fata. Dupa ce ii da chilotii jos si se uita la ea cauta prin birou si gaseste un pistol. Iese afara si impusca un trecator de la care ia niste bani. Merge si maninca la o autoservire, peste cu piure si prajitura. Acolo femeia care serveste il cunoaste si speriindu-se pentru ca Valentin este asa curat si cu bani il cerceteaza sa vada daca nu cumva a trecut de partea cealalta.
Pleaca de la autoservire si merge in Centrul Vechi pe strazile pline de oameni, impusca un om care face pipi la un zid, un cersetor si un taximetrist si le ia banii. Merge la un club unde bea suc si pentru ca vede fete frumoase intreaba barmanul daca gaseste acolo o fata pe bani. Vine la el Lucretia cu care pleaca acasa la ea. Afla ca si ea este om. Un om care nu stie de ce mai este. Fac dragoste impreuna si apoi Valentin pleaca si se plimba pe strazi. E fericit. Ajunge la un mic hotel si innopteaza acolo. A doua zi merge intr-o zona industriala si impusca un alt om caruia ii ia si masina. Nu stie sa conduca. Face stinga pe bulevard si iese din oras. Pe drum prin cimp invata sa mearga cu masina mai bine. Apoi catre seara intra in Tirgoviste. Acolo parcheaza la un Lidl si asteapta. Se ia dupa o femeie si ii taie gitul intr-un spatiu verde. Ii ia geanta si pungile cu mincare. Merge si le lasa la masina. Murdarit de singe intreaba pe un batrin de un bancomat si scoate 3000 de lei. E bucuros. Se intoarce la masina si maninca din pungi.
Isi ia o camera la un hotel mai bun. Receptionerul maninca carne cruda in singe dintr-o farfurie de palstic. Este acelasi actor cu un viitor personaj. Traian.
A doua zi vede pe cineva de la fereastra care se uita la el. Valentin se sperie si fuge din oras. Merge ce merge, trece printr-un sat, o ia pe un drum forestier si derapeaza. Un tip mare si greu Arghir iese din padure cu o lopata in mina. Cu greu ajunge ca Valentin sa il ia cu masina si sa il duca acasa sa stea la el. Mainca ceapa cu sunca impreuna. Ii arata camera, camera copiilor. Apoi il lasa singur si pleaca. Valentin sta singur in casa. Dar nu poate pentru mult timp. Coboara si isi ia pistolul din masina apoi se schimba cu niste haine de la Arghir si se ascunde intr-o magazie din fundul curtii. Pe seara Arghir se intoarce cu nise oameni. Arghir e beat. Striga dupa el. Valentin vrea sa il impuste dar nu o face. Sare gardul si o ia prin padure. Doarme in padure si dimineata este trezit de un batrinel Victor. Merge cu el la o mica biserica pe malul unul lac. Acolo Victor ii pune de ceai. Valentin sta ce sta, apoi isi cere scuze si fuge. Alearga prin padure, trece prin garduri si traverseaza drumuri forestiere. Ajunge la o sosea. Acolo refuza sa mearga cu un tip care a oprit. Apoi o masina care trecuse de el, intoarce si parcheaza linga el. E Camille, o frantuzoaca care lucreaza la consulat in Bucuresti. Merge la Deva, el la Hunedoara. Camille il roaga daca poate sa conduca el pentru ce ei ii e foarte somn. Are pe casetofon muzica senegaleza.
Ajung in Deva, ea il invita in seara urmatoare la teatru. El ia microbuzul si merge in Hunedoara, acolo se intilneste cu un fost coleg de armata care se ocupa cu lucruri mai neortodoxe. Acesta il refuza sa il ascunda sau sa il ajute cu ceva. Noaptea Valentin se duce dupa el. Intre timp vrind sa afle unde locuieste intreaba doi baieti din microbuz. Valentin ajunge sa il impuste pe unul dintre ei, celalalt Traian fuge.
In noapte Valentin il impusca pe Georogean si intra la el in casa. O casa goala si intunecata plina cu borcane cu Ycaii. Traian il urmareste din umbra pe Valentin.
Valentin distruge tot apoi merge la teatru cu Camille si prietena ei Oana. O prietena a carei logodnic a disparut, a parasit-o si acum n mai da nici un semn de viata, Oana este foarte sensibila si indurerata. Camille a venit sa o mai readuca la viata. Ea ii cere lui Valentin daca poate sa vina cu ele si sa o mai scoata pe Oana din lumea ei.
Dimineata toti trei sint in acelasi pat. Oana se trezeste, se spala, apoi merge in bucatarie si se spinzura. Valentin se trezeste si el si trece pe linga picioarele ei suspendate. O vede si il bufneste risul. Prima oara cind ride. Camille o vede si se sperie foarte tare. Valentin o duce la baie si o spala pe fata. Ii sufla mucii. Apoi o stringe de git si o intreaba daca e om sau nu. Camille este om.
O lasa pe Oana acolo si ei pleaca cu masina. La un popas Camille face pipi. Valentin iese din masina vine linga ea si o impusca. Lasa pistolul sa ii cada si porneste in cimp. O masina opreste linga masina lor si din ea iese Traiana cu o pusca. Il impusca pe Valentin de trei ori pina ca el sa se opreasca.
Intr-un abator functional, pe o masa de metal Traian ii baga pe git printr-un dispozitiv de indopare fortata tot continutul unui borcan cu formol in care e un lung Ycai.
Valentin este badajat si din nou la birou. Acum la masa este Traian cu aceeasi asistenta. Ii ofera distant si rece un post de functionar. El este faorte multumit.
Ajunge acasa, intr-un apartament vechi si folosit. Camille pune lucruri la spalat. Pe masa sint lucruri gasite in buzunare. Este si un pachetel de ceai.
Valentin ajunge din nou pe malul lacului in bisericuta la Victor. El ii ajuta sa gaseasca pe cineva sa le scoata Ycaii din ei. Dar procesul este foarte periculos si in cele mai dese cazuri oamenii mor. Arghir este unul dintre exorcisti.
Ajung la Arghir, el ii ajuta si nu scoate ci doar omoare Ycaiul din Camille, pentru a avea copii. Ycaii sint inferitili. Camille se culca cu Valentin apoi dimineata Traian cu inca 5 oameni intra peste ei in casa. Se lupta, Valentin il omoarra pe Traian apoi reusesc sa fuga. Arghir, Valentin si Camille.
Fug de acolo si ajung intr-un sat parasit Valentin o lasa pe Camille impreuna cu Arghir si el pleaca. Pleaca singur pe o strada pustie, apoi iese de pe strada si intra in padure.

Scenarii Online

Am pus pe scribd citeva scenarii pentru cei care nu ne cunosc si vor sa stie mai bine ce facem si ce gindim. E interesant de vazut si diferenta intre scenariul si filmul Dormi Trezeste-te. Si chiar de ce proiectul Thraum este in standbysi irealizabil fara 30000 de euro.

Linear A 2012 - musical, performance, drama, punk, poezie
Dormi Trezeste-te 2012 - non-dramatic, a weird love story
Thraum 2012 - suprarealist, experimental, fantastic

Seara de Joi





O cină în curte, vești proaste, viață mizeră, un cuplu de tineri care luptă mut cu viața. O luptă simplă și atît de complicată, deseori absurdă și amuzantă. Fucking Life.


Fragment:
Filip întră în casă, apoi se întoarce. Elena mănîncă mărul. Filip vine la masă și începe să strîngă firimiturile. Le strînge în mînă, Elena îi pune și cotorul, Filip le pune toate într-o scrumieră apoi se așează la loc pe scaun și își aprinde o țigară.
FILIP
Stai mă liniștită, dacă vrei copil, facem copil... (Dacă) nu ne descurcăm noi cu el, îl trimitem la maică-ta, nu se descurcă nici ea îl plimbăm la maică-mea. Ne descurcăm noi. Ce, n-avem de-o ciorbă, de-o mîncare? De-o țigare?... Avem, nu?
ELENA
...ah. Bine că mi-ai adus aminte. Mîine trebuie să mergem la maică-ta.
FILIP
Da știu, m-a sunat să-mi aducă aminte.
ELENA
Cît face taică-tu?
FILIP
6 luni... Vezi că i-am luat niște flori. Le-am pus în glastra aia crăpată dar vezi că nu le-am tăiat codițele.
ELENA
Lasă că le tai eu.
Elena se ridică și intră în casă... își ia poșeta.
FILIP
Păi și eu cu ce mă îmbrac mîine?
ELENA
N-ai nimic curat?
FILIP
Nu știu, ia uita-te și tu...

aprox 10 minute

Exploitation Script - THRAUM - synopsis





Era o fata, Justine, care naste o papusa cu organe de om. Fiind vie dar neputind sa faca nimic, Justine, impreuna cu prietenul ei si Diana, o alta prietena, hotarasc sa cheme pe Arose, tatal Dianei care sa ii ajute sa scoata viata din papusa si sa o puna intr-o forma animata. In timpul procesiunii, Ilie prietenul Justinei, pentru ca nu mai crede in durere isi taie o mina, il raneste pe Arose si fuge din casa. Diana continua procesul de transformare al Justinei ungind-o cu o pasta facuta din sperma si organele tocate ale papusii si apoi o infasoara in tifon ca pe o mumie. Dintr-o camera inchisa iese o fata, Gumm, care isi vorbeste la masculin si arunca un pahar de apa la toaleta si apoi trage apa. Vede tot ce se intimpla. Este fata afazica a Dianei. Diana o alunga in Astulman Basal pentru ca Gumm vrea sa fie normala dar asta nu se poate pentru ca nu este un copil facut normal ci din resturile menajere ramase pe tevile blocurilor. Diana o puna sa paseasca pe o farfurie. Gumm pluteste prin aer peste cimpuri.
Justine se transforma intr-un baiat. Se sperie de Diana care se da drept mama lui si o imbrinceste si ea cade lovinduse la cap. El fuge. Din spate ii ies prin piele aripi de fluture albastru. Se intilneste cu Gumm intr-o padure. Gumm si Alexandru (Justine masculin) fac dragoste.
Intre timp, Ilie fugind pe strazi, vede un sinucigas cazind de pe bloc. Se duce la el si se uita la el. Acesta se trezeste. Si pleaca impreuna la Marius, un bun prieten al lui Ilie. Acolo, intr-un magazin de reparatii de televizoare, pe Ilie incepe sa il doara mina si sa simta prezenta unei bestii care vrea sa il omoare. Pleaca toti trei impreuna dupa acesta bestie imaginata. Ies din atelier in acelasi cimp in care sint si Alexandru si Gumm.
Alexandru il asteapta. Simte ca Ilie este cel pe care il asteapta. Cel pentru care exista. Sint dusmani naturali. Marius si cu Mortul vor sa o prinda si sa o omoare pe Gumm. Aceasta fuge in padure.
Diana afla intre timp, furind din capul lui Arose o parte din creier, unde este Alexandru si se duce dupa el. O gaseste pe Gumm in padure si o ascunde de cei doi care vor sa o violeze. Diana iese din padure tocmai cind Ilie vrea sa il omoare pe Alexandru. Diana il vrea pe Alexandru pentru ea. Pentru ca aripile de fluture dupa o asemena transformare inseamna ca este purtatorul unei mari puteri si vrea sa aiba un copil cu el. Dar Ilie il omoara pe Alexandru. Un fluture mare zboara din spatele lui Alexandru si o noua fiinta iese din corpul de barbat. O femeie. O femeie care este Justine. Dar care nu se mai recunoaste a fi Justine, pentru ca este o faptura noua.
Fluturele se aseaza pe Diana si ii suge din creier pentru ca atunci cind a fost lovita la cap, a capatat o rana genitala in forma de vagin. Si atingerea ei si a creierului era o mare placere. Ea lasa fluturele sa ii patrunda in creier, numai ca fluturele ii suge creierul si zboara. Diana ia foc.
In timp ce Diana arde, Ilie si Justine fac dragoste. Justine dorindu-si acum un copil adevarat. Un copil din barbat si femeie. Primul fusese facut de ea singura, din amintirile ei si din masturbarea cu un cutit.
Gumm alapteaza un pui de pasare albastra singura in padure. The End.

Vagonul 11



Opriți într-o gară pentru a aștepta un tren mai rapid să treacă, 6 oameni într-un compartiment, un gras cu telefon mobil, o familie diformă, o tînără timidă și disprețuitoare, un adolescent rebel, un meseriaș bețiv, încearcă să fie ei înșiși dar sa fie și civilizați.

Fragment:
"Gabi îi dă o sticlă mică de apă Georgianei. Apă pusă într-o sticlă de suc cu capac special prin care poți bea. Georgiana bea. Gabi pune genata la loc sus. Marian se uită pe geam.
Gabi se așează jos și desface punga. Grasul trece cu privirea prin punga ei în timp ce își mută privirea de la peron spre fereastră.
Gabi manîncă cartofi projiți reci și scofîlciți unii intr-alții cu o bucată mică de friptură de porc. Mănîncă cu mîna. Degetele ei devin sclipitoare de la uleiul prăjelii. Se uită pe fereastră. Georgiana se uită la ea cu sticla de apă în mînă. Grasul fură cu privirea la cum mănîncă Gabi.
Alin intră în compartiment și se apropie de Matei.
ALIN
Dacă vă dau zece mii, îmi dați și mie o țigară.
MATEI
Poftim?
ALIN
Dacă vă dau zece mii, îmi dați și mie o țigară?
Matei se înroșește. Scoate pachetul din buzunarul de la cămașă și îi dă o țigară. Alin îi oferă banii... "


aprox. 10 minute

Linear A - sinopsis

Linear A synopsis



Linear A este o trupa de muzica noise - Linn si Valerie. Ei se pregatesc sa faca un performance la o ecluza parasita. Omondu, prietenul lor ii filmeaza. Mai mult impotriva vointei lor.
Undeva departe, dupa lac, o fata mica Yba, care se sinucide prin infometare, ii priveste. Apoi danseaza. Ei o filmeaza.
Dupa ce string si pleaca de acolo, Yba alearga dupa ei. Valerie o ia cu ei desi Linn nu vrea.
Acasa, unde traiesc Linn si Valerie, Omondu le propune sa faca filme porno pentru bani. Valerie aude si pleaca din casa, o ia cu ea si pe Yba se duc afara in curte si se joaca cu pamintul intre degete.
Acasa Omondu continua sa il enerveze pe Linn cu camera de filmat in timp ce acesta vrea sa scrie poezie. Are citeva rinduri scrise. Linn ii ia camera si il filmeaza. Il pune pe Omondu sa se dezbrace. Yba intra casa pe geam si apoi in film linga Omondu, raspunde la intrebarile lui Linn. "Ma simt ca o foaie mototolita"

Yba in somn le povesteste in timp ce viseaza, un foarte ciudat vis, cu trei femei cu unghii lungi de lemn care sapa in organele unui barbat, Yba este una dintre ele care nu se paote abtine sa se napusteasca in barbat. Linn o asculta apoi o ia si merg impreuna cu Omondu la un concert spontatn la niste cazane industriale parasite. La concert, Yba este legata de Linn la gura, la miini, infasurata in fringhie. Yba cinta de sub o gura astupata cu scotch. Linn o deseneaza cu rosu, cu negru, cu albastru pe corpul gol, cintinde versuri bizare. "Tagaduiesc floarea desfacuta din poala femeii diforme" Valerie este ca intotdeauna concentrata la butoane, ea creaza sunetul, noseul, la un laptop, la un mixer, si alte deviceuri.

In niste ruine, Omondu si Valerie fac sex. Linn este linga ei. Ii priveste. Valerie sopteste - mai tare, mai tare... dupa aceea ii cere bani. Omondu este rusinat si intr-o situatie idioata... pleaca. Linn o intreaba "Cum i-ai spune placerii asteia?" Valerie cu banii de la Omondu cumpara suc si bomboane. Linn scrie pe un zid "Don't be afraid of the ugly" Linga el Valerie danseaza cu casti in urechi.
Linn o saruta pe Yba. Valerie nu il poate iubi pe Linn.
Unchiul lui Omondu, Banil sta pe canapea si se uita la Linn cum printeaza o carte. O carte despre nimic. Omondu o tine in brate pe Yba, ei nu ii place. Ybei ii place de Linn, il iubeste. Linn printeaza cartea si Banil citeste un fragment, e o timpenie, pleaca.
Valerie pentru prima oara cinta. Tipa pe scena. E singura. Linn este in public. Dupa performance, Linn o prinde pe Valerie "Nu poti sa te folosesti de muzica pentru tine"
Valerie pleaca. O ia pe Yba si pleaca de la Linn. Se duc intr-o padure, unde se joaca, un picnic, un foc, Yba ii spune Valeriei de ce vroia sa moara.

Omondu vrea sa devina unul dintre Linear A dar tatal lui, Banil, nu poate accepta ca fiul lui sa isi aleaga o viata similara mortii. Il fura de la Linn si il duce intr-o cabana cu doi servitori si o fata gata sa faca orice pentru el. Omondu fuge. Vrea sa o convinga pe Constance rivala tatalui lui sa il ajute sa il distruga pe Banil, aceasta in loc sa il ajute il baga intr-o pivnita pentru a-l forta pe Banil sa il lase in pave pe tatal ei. Dar acesta nu isi salveaza fiul si o conditioneaza pe Constance sa fie a lui, pentru ca numai asa il va ajuta pe tatal ei.
Constance ramine cu Banil dar o va ajuta pe Valerie sa il scoata de acolo pe Omondu. Impreuna cu Yba fug. Fug intr-un decor imens, undeva fara margini, undeva fara limite dar si fara ajutor. Se pierd asa cum fiecare dintre ei isi dorea dintotdeauna.
Linn se retrage intr-o groapa in mediatie. Si ia foc.

The End

prea dimineață




Ea se trezește de dimineață simțindu-se atît de departe de el. Îl iubește mult, dar în dimineața aceasta nu poate decît să plece.

Fragment:
"Ea s-a trezit dar nu a deschis ochii încă. Ascultă liniştea din cameră şi de afară. Simte că este prea dimineaţă dar nu mai poate să doarmă. O oboseală caldă îi deschide ochii mari şi frumoşi numai pe jumătate. Visează şi este trează. Îşi simte gura încărcată cu un miros greu. Ochii plini de puchi şi pielea mătuită. Nu îi place de loc de ea. Vrea să se ridice şi să se ducă să se spele – să învie. Dar este bine în pat sub pătura caldă şi poziţia ei este aşa de comodă... Patul se mişcă. El se ridică încet."

aprox. 5 minute

Camera Mică




Un băiat se încuie în camera sa pentru mai bine de un an. Fosta prietenă vine, fără sa vrea, la el crezîndu-se responsabilă pentru situația lui. Se pare ca nu este așa, și totuși...

Fragment:
"Maria este îmbrăcată de stradă, cu o jachetă pe ea. Cu geanta pe umăr. Și așa rămîne. Nu vrea decît să își îndeplinească datoria. Îi e chiar frică să se dezbrace, ar fi prea vulnerabilă...
ANDREI
Maria... Noi nu ne-am mai văzut de demult...
MARIA
... din 2003...
ANDREI
Te-ai schimbat... Eu te țin minte foarte altfel.
ANDREI
Ai devenit femeie...
Maria se uită la el. Își sterge repede nasul, ca pentru o mîncărime.
MARIA
Andrei, eu m-am măritat, am o fetiță...
ANDREI
Și?... Cum e?... Îți place?
MARIA
Ce.
Andrei tace din gură.
MARIA
E ca și cum m-aș vedea pe mine crescînd din nou... Andrei, ce e cu tine? Poți să îmi spui?
ANDREI
Să te vezi crescînd din nou!? Ce frumos...
Maria vorbește calm chiar cu căldură dar îi simți nervozitatea și limita peste care se luptă să nu treacă:
MARIA
Nu am nici un chef să fiu aicia, știi? Nu știu ce a vrut mama ta cu mine, ce crede ea că pot eu să rezolv cu tine, înțelegi? După mine poți să rămîi aici pînă totdeauna. Înțelegi Andrei? Nu mă mai interesează, am o familie acum. Nici nu îmi mai aduc aminte de Maria aia cu care, zici tu că ai rămas în minte. Și oricum aia era o fată foarte naivă și proastă.
(rîde)
A murit Maria aia Andrei, a murit. Poți să îți vezi de viața ta liniștit. Îmbracă-te, ieși afară, cîntă din nou, fă ce îți plăcea ție să faci, nu știu. Ăăă? Ce zici Andrei?... "

aprox 15 minute